Douăsprezece salvatori din municipiul Bălți au devenit paramedici ai Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare (SMURD).
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Direcției Căutare-Salvare nr. 2 au finalizat cu succes cursul de instruire pentru paramedici, desfășurat pe parcursul a cinci săptămâni, în incinta Direcției Regionale Căutare-Salvare nr. 2 din Bălți.
Programul de pregătire a inclus lecții teoretice și practice privind acordarea primului ajutor calificat. Participanții au fost instruiți de formatori specializați în metode esențiale de intervenție în situații medicale de urgență – manevre de resuscitare, gestionarea traumelor, stopului cardiac și a altor stări critice.
Salvatorii au fost pregătiți pentru imobilizarea fracturilor, controlul sângerărilor și aplicarea pansamentelor, precum și pentru intervenția în caz de dezastru și acordarea primului ajutor în timpul misiunilor de descarcerare. Pe parcursul instruirii, aceștia au învățat cum să intervină în cazuri de stop cardiac, arsuri, fracturi, intoxicații, politraumatisme, șoc anafilactic, hipo- sau hiperglicemie, dar și în situații de electrocutare ori căderi de la înălțime.
Pe 14 octombrie 2025, cei 12 salvatori IGSU au susținut cu succes examenul final în fața comisiei de evaluare. Ceremonia de înmânare a certificatelor a avut loc la sediul Direcției Căutare-Salvare nr. 2, în prezența conducerii IGSU.
Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonelul Aurel Baciu, a subliniat importanța extinderii capacităților de intervenție medicală în cadrul echipajelor SMURD și rolul salvatorilor-paramedici în asigurarea unei reacții prompte și eficiente în situații critice, care pot salva vieți prin acordarea ajutorului medical calificat la timp.
Certificările obținute confirmă pregătirea și competențele dobândite de salvatori în acordarea primului ajutor în situații excepționale. Această realizare reprezintă un pas semnificativ în consolidarea capacităților de intervenție ale IGSU.
Potrivit datelor Inspectoratului, peste 260 de salvatori au absolvit până acum cursul specializat pentru a deveni paramedici SMURD.