120 de elevi și studenți de etnie romă pot primi burse de merit în valoare de 1200 de lei

Circa 120 de elevi și studenți de etnie romă vor putea beneficia de burse de merit în valoare de 1200 de lei pentru anul de studii 2024 – 2025. Acestea vor fi oferite în cadrul unui Program de burse lansat de Agenția Relații Interetnice (ARI) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

Programul are drept scop motivarea copiilor și adolescenților de etnie romă să-și continue studiile.

La concursul privind acordarea burselor de merit se pot înscrie candidați cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, care nu beneficiază de burse acordate din bugetul de stat.

Data limită de prezentare a dosarelor este 4 octombrie 2024, ora 17:00.

Pentru anul de studii 2024-2025, vor fi oferite 60 de burse pentru învățământul liceal, 15 burse pentru învățământul tehnic secundar, 20 de burse pentru învățământul tehnic postsecundar și 25 de burse pentru învățământul superior.

Beneficiarii burselor de merit vor fi selectați în baza mai multor criterii, inclusiv media notelor, analiza scrisorii de intenție și a scrisorii de recomandare.

Dosarele de aplicare pentru concurs trebuie depuse personal sau transmise prin poștă ordinară la adresa: Agenția Relații Interetnice, str. Alexei Mateevici 109/1, MD-2009, cu mențiunea Concurs „Burse de Merit pentru elevii și studenții de etnie romă”. Dosarele expediate în format electronic (poștă electronică) vor fi prezentate ulterior în original.

Total
0
Shares
Total
0
Share