18 ambulanțe nu au putut ajunge la pacienți din cauza intemperiei

În ultimele 24 de ore, când pe teritoriul Republicii Moldova a nins abundent, s-au produs 23 de cazuri de blocare a autosanitarelor în localități din următoarele raioane: Anenii Noi (5), Taraclia (4), Comrat (3), Ștefan Vodă (3), Ceadîr-Lunga (2) și câte o autosanitară din Cahul, Rezina, Dubăsari, Cimișlia, Vulcănești și Criuleni.

Potrivit IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, din numărul total de ambulanțe înzăpezite pe traseele țării, 5 erau cu pacient și 18 ambulanțe se deplasau la solicitările cetățenilor, iar pentru deblocarea acestora au intervenit colaboratorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Condițiile meteorologice au determinat și deconectarea energiei electrice în Substațiile de Asistență Medicală Urgentă (SAMU) Ștefan Vodă și Călărași, cât și Punctele de Asistență Medicală Urgentă (PAMU) Taraclia din raionul Căușeni, Mereni, Costești, Rezeni și Cazaclia.

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească precizează că unele solicitări au fost deservite după deblocare, iar între timp, telefonic, dispecerii medicali și medicii superiori au concretizat starea pacienților, corelat tratamentul și transmis informația medicului de familie.

Total
0
Shares
Total
0
Share