20 de ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani, găsit vinovat de omorul concubinei

Procuratura municipiului Chișinău anunță condamnarea unui bărbat de 71 de ani la 20 de ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru omorul concubinei, comis cu deosebită cruzime. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, dar nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

Potrivit procurorilor, crima a avut loc în decembrie 2024, în apartamentul din sectorul Centru al capitalei, unde inculpatul locuia împreună cu victima. Animat de gelozie, acesta i-a aplicat femeii de 81 de ani multiple lovituri cu un topor în zona capului și a toracelui, provocându-i decesul. Raportul de expertiză judiciară arată că moartea a survenit în urma plăgilor despicate și penetrante ale capului, hemoragiilor și altor leziuni.

Bărbatul și-a recunoscut vinovăția, declarând că a recurs la acest gest după ce, în noaptea crimei, ar fi văzut un bărbat ieșind din apartament, în timp ce el se întorcea de la serviciu.

Procurorii reamintesc că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Total
0
Shares
Total
0
Share