Primul contingent de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a plecat marți, 14 iulie, în regiunea Salonic din Grecia, unde va participa la misiunea de pre-poziționare desfășurată în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Potrivit IGSU, detașarea are loc în urma unei solicitări de asistență internațională transmise de autoritățile elene prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE.
Primul schimb este format din 24 de pompieri și șapte unități de tehnică și va activa în Grecia în perioada 14 iulie – 1 august 2026. Echipa este specializată în combaterea terestră a incendiilor forestiere și va desfășura activități de patrulare și monitorizare preventivă în zonele cu risc major de incendiu, intervenind alături de echipele din Grecia și din celelalte state participante pentru limitarea și lichidarea incendiilor.
Potrivit autorităților, misiunea oferă și oportunitatea schimbului de experiență cu echipele de intervenție din alte state și aplicării celor mai bune practici europene în gestionarea incendiilor forestiere.
În 2026, aceasta este a patra participare a pompierilor moldoveni la misiuni de sprijin în Grecia și a treia în calitate de membru cu drepturi depline al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia a avut loc în 2021, pe insula Evia. În 2025, un contingent format din 44 de pompieri și opt autospeciale a intervenit în regiunea Patras, pe peninsula Peloponez, participând la stingerea incendiilor forestiere în peste 30 de locații.



