25 de persoane străine au fost refuzate la intrarea în Republica Moldova în ultimele 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 53 780 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 27 670 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 32 299, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 21 481.

Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 23 705 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 14 738 treceri și alte 15 337 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 15 337 traversări persoane;
PTF Leușeni – 7 927 traversări persoane;
PTF Sculeni – 5 517 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 136 traversări persoane;
PTF Cahul – 3 851 traversări persoane;

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 14 667 treceri, dintre care 7 297 pe sensul de intrare în R. Moldova. Totodată, numărul de 1 807 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 25 de persoane străine.

În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat 65 de încălcări:
– cinci treceri ilegale a frontierei de stat;
– șapte persoane care au încălcat regimul zonei de frontieră și cel în PTF;
– două documente de călătorie falsificate;
– cinci străini au încălcat regulile de ședere în R.Moldova;
– 46 încălcări privind regulile de folosire a vinietei, de transportare pasageri, de exploatare vehicule.

Au fost declanșate 52 de consemne, fiind vizate 47 de persoane dintre care cinci reținute și cinci mijloace de transport dintre care una – ridicată.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share