30 misiuni diplomatice europene au semnat o declarație comună de Ziua Internațională Împotriva Homofobiei

 

De Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei, care este sărbătorită pe 17 mai, 30 de misiuni diplomatice europene au semnat o declarație prin care își exprimă solidaritatea și sprijinul pentru persoanele LGBTIQ+ din Republica Moldova și din întreaga lume, multe dintre care continuă să se confrunte cu discriminare, violență și discurs de ură pe baza orientării sexuale, identității sau expresiei de gen și caracteristicilor sexuale, scrie ZdG.md

Toto în această zi, Înaltului Reprezentant în numele UE a emis o declarație prin care susține că a făcut apel la toate cele 67 de jurisdicții ale statelor din întreaga lume care incriminează încă homosexualitatea, să pună capăt imediat acestei practici discriminatorii. Tot în această zi, steagul curcubeu a fost afișat pe clădirea Delegației UE în R. Moldova.

Steagul curcubeu, pe clădirea Delegației UE în Moldova
„Astăzi, când sărbătorim Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei, steagul curcubeu este afișat pe clădirea Delegației UE în Republica Moldova. Această zi importantă marchează căutarea acceptării sociale și egalității persoanelor LGBTIQ+ din întreaga lume, inclusiv Moldova. Deoarece înca mai există discriminare și mai sunt înregistrate atacuri împotriva persoanelor LGBTIQ+, putem spune că mai este un drum lung de parcurs către acceptarea socială deplină și egalitate. Uniunea Europeană sprijină Moldova în eforturile ei de a avea o societate diversă și deschisă, în care drepturile persoanelor LGBTIQ+ sunt pe deplin protejate”, a anunțat Delegația UE din R. Moldova.

Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova spune că egalitatea, diversitatea și nediscriminarea fac parte din valorile fundamentale ale celor 30 de țări, semnatare a declarației de solidaritate și sprijinul pentru persoanele LGBTIQ+.

„Ne reafirmăm angajamentul de a respecta, promova și proteja drepturile omului și libertățile fundamentale ale tuturor, inclusiv dreptul la nediscriminare și dreptul la libertatea întrunirilor pașnice. Vom continua să sprijinim și să promovăm măsuri anti-discriminare, inclusiv măsuri de abordare a discursului instigator la ură și a infracțiunilor motivate de ură, în strânsă cooperare cu autoritățile și societatea civilă”, anunță Ambasada Regatului Țărilor de Jos în Moldova.

În luna iunie va avea loc cel de-al 22-lea Festival LGBTIQ+ „Moldova Pride”, inclusiv un „Marș al solidarității”, pentru a promova și a celebra egalitatea pentru toți. Cele 30 de țări care au semnat declarația de sprijin pentru persoanele LGBTIQ+, spun că așteaptă cu nerăbdare un „Marș al solidarității” pașnic și sigur și un progres continuu spre egalitate pentru toate persoanele din R. Moldova. Sperăm că mesajul principal al „Moldova Pride” va fi auzit tare și clar: fiecare om trebuie să fie în stare și liber să fie el însuși, indiferent de cine este sau pe cine iubește.

Ziua internațională împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei: Declarația Înaltului Reprezentant în numele Uniunii Europene
Într-un moment în care marcăm cea de a 75-a aniversare Declarației universale a drepturilor omului, tema ediției de acest an a Zilei internaționale împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei – „Împreună mereu: Uniți în diversitate” – ne reamintește la momentul oportun faptul că toate ființele, indiferent de cine sunt, pe cine iubesc și cum se percep și se definesc sunt născute libere și egale din punctul de vedere al demnității și drepturilor.

Am asistat la o intensificare a retoricii anti-LGBTI, alimentată de dezinformare și de discursuri false, care conduc adesea la violență, hărțuire și stigmatizare.Rapoartele Asociației internaționale a persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transsexuale și intersexuale (ILGA) și ale Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) indică creșterea nivelurilor de violență, discriminare și excludere a persoanelor LGBTI în Europa. Suntem profund îngrijorați de această situație – atât în Europa, cât și în întreaga lume. De multe ori, conflictele, crizele și urgențele umanitare au sporit și mai mult vulnerabilitatea comunității LGBTI.

Este inacceptabil ca drepturile omului să fie în continuare încălcate și să facă obiectul unor abuzuri pe baza orientării sexuale și a identității de gen percepute sau reale. UE face apel la toate cele 67 de jurisdicții ale statelor din întreaga lume care incriminează încă homosexualitatea, dintre care 11 impun pedeapsa cu moartea pentru relațiile consensuale între persoane de același sex, să pună capăt imediat acestei practici discriminatorii. Ne angajăm să colaborăm cu toți partenerii noștri pentru a combate legile, politicile și practicile discriminatorii pe motive de orientare sexuală și identitate de gen și pentru a elimina toate formele de violență.

Salutăm evoluțiile pozitive, cum ar fi îmbunătățirea protecției juridice în unele țări, datorate adesea eforturilor neobosite ale societății civile. UE este un susținător ferm al organizațiilor societății civile și al apărătorilor drepturilor persoanelor LGBTI. În acest an, o sumă suplimentară de 15 milioane EUR este dedicată promovării egalității, incluziunii și diversității la nivel mondial*, alături de finanțarea canalizată prin intermediul programelor și mecanismelor noastre regionale și de altă natură.

UE își va continua eforturile, inclusiv în cadrul forurilor multilaterale, pentru a proteja și a promova exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele LGBTI în toate aspectele vieții lor, în UE și în întreaga lume. Astăzi suntem alături de toți oamenii – Uniți în diversitate.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share