De la începutul anului curent, 34 de persoane au fost afectate de expunerea prelungită la temperaturi scăzute, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Potrivit instituției, 24 de persoane au fost diagnosticate cu hipotermie, iar alte 10 au suferit de degerături. Toți pacienții au primit asistență medicală urgentă prespitalicească, iar cazurile care au necesitat investigații și tratament specializat au fost transportate în instituții spitalicești, conform protocoalelor naționale.
Datele oficiale arată că, în anul 2025, au fost înregistrate 156 de cazuri de hipotermie și 41 de cazuri de degerături, ceea ce confirmă caracterul sezonier al acestor afecțiuni.
Autoritățile medicale subliniază necesitatea intensificării măsurilor de prevenire și a informării populației privind riscurile expunerii la frig, precum și importanța solicitării rapide a ajutorului medical.