Un număr de 3744 de persoane și-au procurat o locuință prin intermediul programului guvernamental „Prima casă”, de la lansarea acestuia și până în prezent, informează MOLDPRES.
Din totalul beneficiarilor, 2629 sunt familii, iar 1115 – tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani.
Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci pentru procurarea celor peste 3700 de locuințe constituie 1,873 mlrd de lei, iar suma garanțiilor active a atins cifra de 936,6 mln de lei.
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60 metri pătrați, în timp ce valoarea medie a acestora este de 590,7 mii lei.
Din numărul total de locuințe, 3504 se află în zonele urbane, iar 240 – în cele rurale. Majoritatea acestora sunt apartamente.
Programul guvernamental „Prima casă” a fost lansat în luna martie 2018. Beneficiar al acestuia poate fi orice cetățean al Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale.