47 de decese și 510 accidente rutiere au fost înregistrate în primele cinci luni în Republica Moldova

47 de decese și 510 accidente rutiere au fost înregistrate în primele cinci luni în Republica Moldova
EnglishFrançaisРусский

În primele cinci luni ale anului, pe teritoriul Republicii Moldova au avut loc 510 accidente rutiere soldate cu 47 de decese și 601 persoane rănite. Autoritățile au precizat că principalele cauze ale acestor accidente sunt viteza neadaptată condițiilor de drum și trafic, responsabilă pentru peste 30% dintre cazurile grave, neatenția sau neacordarea priorității, precum și conducerea sub influența alcoolului.

Potrivit datelor oficiale, numărul accidentelor înregistrate în această perioadă a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani.

La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată că accidentele rutiere provoacă anual aproximativ 1,19 milioane de decese și reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul copiilor și tinerilor cu vârste între 5 și 29 de ani. Pietonii și bicicliștii constituie mai mult de un sfert din totalul deceselor în trafic, iar peste jumătate dintre victime sunt motocicliști, bicicliști și utilizatori de trotinete electrice.

„Este important de menționat că aproximativ 53% din totalul deceselor rutiere implică utilizatori vulnerabili ai drumului, inclusiv: pietonii (23%), conducătorii de motociclete (21%), bicicliștii (6%) și utilizatorii de trotinete electrice (3%). Mersul pe jos și mersul cu bicicleta sunt forme esențiale de activitate fizică și mobilitate urbană, contribuind semnificativ la prevenirea bolilor cardiovasculare, diabetului, cancerului și tulburărilor de sănătate mintală. Totodată, acestea contribuie la reducerea poluării aerului, a nivelului de zgomot și a aglomerației din trafic, sprijinind dezvoltarea unor orașe mai prietenoase, mai sustenabile și mai echitabile pentru toți cetățenii. Cu toate acestea, infrastructura pentru pietoni și bicicliști rămâne insuficient dezvoltată în multe țări. Grupurile vulnerabile, precum: copiii, persoanele vârstnice, femeile și persoanele cu dizabilități sunt afectate disproporționat de străzile nesigure și lipsa condițiilor adecvate pentru deplasarea activă”, se menționează în comunicatul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).

Pentru prevenirea tragediilor, autoritățile și experții recomandă dezvoltarea infrastructurii pietonale și a pistelor pentru biciclete, reducerea vitezei în localități și în apropierea școlilor, respectarea regulilor de circulație și utilizarea echipamentelor de protecție. De asemenea, sunt subliniate măsuri precum purtarea centurii de siguranță, evitarea consumului de alcool la volan, folosirea căștilor de protecție de către bicicliști și motocicliști și traversarea străzii doar prin locuri amenajate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×