5 echipe AMU au intervenit la gravul accident rutier din raionul Florești

În această dimineață un autocar de pe ruta Kiev – Chișinău cu 68 persoane la bord a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. La ora 04:52, Dispeceratul comun de urgență a IMSP CNAMUP a recepționat un apel pentru acordarea asistenței medicale de urgență pe motivul ”accident rutier cu multiple victime” între localitățile Gura Camencii și Ciripcău din raionul Florești.

Pentru deservirea solicitării au fost alocate 5 echipe de asistență medicală urgentă:

  • 3 echipe din cadrul SAMU Florești;
  • 1 echipă PAMU Tîrgul Vertiujeni din cadrul SAMU Florești;
  • 1 echipă PAMU Stoicani din cadrul SAMU Soroca.

Echipele AMU au intervenit prompt la locul solicitării, au efectuat triajul medical și au acordat asistență medicală de urgență tuturor victimelor. Ulterior, 15 pacienți cu diverse traumatisme au fost transportați la spital (14 la IMSP Spitalul Raional Florești și o persoană la IMSP Spitalul Raional Soroca).

Total
0
Shares
Total
0
Share