Social

7 kg de plastic și alte deșeuri, inclusiv chiloți, găsite în stomacul unui cerb mort

Pinterest LinkedIn Tumblr
Un cerb care a murit într-un parc național din nordul Thailandei avea 7 kilograme de deșeuri în stomac, inclusiv pungi de plastic, chiloți bărbătești, pliculețe de cafea instant și bucăți dintr-o sfoară de plastic.

Unul dintre paznicii parcului a găsit luni, în timp ce patrula, cerbul mort. Animalul avea 10 ani.

În stomacul lui au mai fost găsite mănuși de cauciuc, tăiței instant și un prosop mic, relatează BBC.

deșeuri din stomacul unui Cerb

Responsabilii Parcului Național Khun Sathan cred ca cerbul mâncase plastic mult timp înainte să moară. Probabil că asta a dus la blocarea căilor sale digestive, au spus ei și au promis că vor face investigații.

Cu câteva luni în urmă, tot în Thailanda, cazul unui pui de dugong care a murit după ce a mâncat plastic a stârnit multă emoție în rândul publicului.

Ca și atunci, și acum, pe rețelele sociale mulți îi critică pe cei care vizitează parcurile naționale și lasă în mod iresponsabil gunoaie în urma lor.

Oficialii rezervației unde a fost găsit cerbul mort au promis că vor pune în practică un plan pentru a-i face pe oameni să strângă plasticul și alte gunoaie din zona parcului național.

Thailanda este una dintre țările unde pungile de plastic se folosesc pe scară largă. Potrivit Greenpeace, 75 de miliarde de pungi de plastic se aruncă anual în Thailanda. Ministrul mediului a anunțat în septembrie că marile magazine din Thailanda vor înceta să mai pună la dispoziția clienților pungi de plastic de unică folosință începând din ianuarie 2020.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.