721 de companii au primit compensații pentru energia electrică în primele 7 luni ale anului

Un număr de 721 de companii din Republica Moldova au beneficiat de compensații pentru energia electrică în perioada ianuarie – iulie 2025, prin Programul de compensare lansat de Guvern cu sprijinul Uniunii Europene. Valoarea totală a sprijinului acordat în această perioadă a fost de 81,1 milioane de lei.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, împreună cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, au fost aprobate 2 340 de cereri. În paralel, prin același program, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a acordat agricultorilor compensații în valoare totală de 21,68 milioane de lei.

Programul, activ pe tot parcursul anului 2025, permite antreprenorilor să depună cereri online, prin aplicația EVO sau platforma MCabinet. Scopul este de a sprijini întreprinderile afectate de creșterea prețurilor la energie.

Total
0
Shares
Total
0
Share