98 accidente rutiere, înregistrate pe parcursul a 72 de ore în Chișinău. Sunt șapte victime

În perioada 22-31 mai 2020, este demarată Acțiunea ,,10 zile de activități împotriva accidentelor rutiere”.
Scopul operațiunii este de a preveni încălcările Regulamentului circulației rutiere și reducerea numărului accidentelor de circulație, precum și sporirea nivelului de disciplină al tuturor participanților la trafic.

Astfel pe parcursul ultimelor 72 de ore, angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, au intervenit și documentat 98 de accidente rutiere dintre care 92 accidente rutiere soldate cu pagube materiale, 6 accidente rutiere soldate cu 7 persoane traumatizate. Totodată polițiștii au stabilit că în două accidente rutiere șoferii au urcat în stare de ebrietate la volanul unităților de transport.

Pe 27 mai, în jurul orei 19:11 min. Dispeceratul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, a fost sesizat să intervină la documentarea unui accident rutier produs pe str. Miorița, cu implicarea a două unități de transport. La locul accidentului imediat s-a deplasat un echipaj al Secției documentare accidente rutiere, pentru documentarea cazului. La locul accidentului, polițiștii au stabilit ca automobilul de model  ,,Mazda” condus de bărbat în vârstă de 46 de ani s-a tamponat cu automobil ,,Peugeot” condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani. În cadrul documentării ambii șoferi au fost supuși testului alcoolscopic, unde s-a constatat că șoferul automobilului ,,Mazda” avea în aerul expirat o concentrație de 0.81 mg/l.

În cazurile în care au avut de pătimit persoanele și conducătorii care erau în stare de ebrietate au fost inițiate procese penale, iar cele soldate cu pagube materiale s-au emis decizii de sancționare a șoferilor cu amenzi în mărime de la 900 lei până la 1 500 lei cu aplicarea punctelor de penalizare.

Total
0
Shares
Total
0
Share