Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, care se află într-o vizită oficială la Chișinău. Inițial, a fost dusă o discuție tet-a-tet, după care întrevederea a avut loc în format lărgit.
Moldova are semnate 66 de tratate – un cadru juridic bilateral avansat în cele mai diverse domenii: investiţional, comercial-economic, agricol, umanitar, migraţie etc. Volumul comerţului moldo-ungar a constituit în anul trecut – circa 120 mil. USD, plasînd Ungaria pe locul 13 printre principalii parteneri comerciali ai RM.
Totodată șeful statului a specificat că există un potențial comercial și investițional între țările noastre, nevalorificat la justa valoare. S-a remarcat, că se mizează pe convocarea următoarei ședințe a Comisiei mixte interguvernamentale, planificată pentru 14-15 mai 2020, la Chișinău, și s-a exprimat speranța că discuțiile dintre experți vor fi eficiente şi cu impact asupra viitoarei cooperări comercial-economice.
Șeful statului a salutat prezența la Chișinău a delegației oamenilor de afaceri maghiari (peste 30 de companii maghiare) pentru participare la Forumul de afaceri moldo-maghiar exprimându-și convingerea că Forumul bilateral de afaceri va constitui o platformă eficientă în vederea stabilirii oportunităților de colaborare între comunitățile de business ale țărilor noastre.
În altă ordine de idei, oficialii au fost unanimi în opinia privind necesitatea examinării posibilității de lansare a unei rute avia directe Budapesta-Chișinău.
Pe finalul întrevederii de astăzi, Dododn a exprimat speranța că Republica Moldova va rămîne una din țările prioritare a Ungariei în domeniul asistenței internaționale pentru dezvoltare, întrucît, în momentul de față, în Republica Moldova sunt deja realizate peste 40 de proiecte.