ACCIDENT: Un microbuz de rută a încercat să evite impactul cu un biciclist și a ajuns în șanț

Un microbuz de pe ruta Cișmichioi-Vulcănești, implicat într-un grav accident de circulație, la Chirsova.

Una dintre pasagerele vehiculului a ajuns la spital. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 16 martie, în jurul orei 17.30. Poliția locală a stabilit că șoferul microbuzului un tânăr de 30 de ani ar fi încercat să evite impactul cu un biciclist și a fost nevoit să vireze brusc la dreapta. Vehiculul însă, a derapat de pe traseu și a ajuns în șanț. De vină s-ar face un biciclist de 68 de ani, care ar fi încercat să traverseze strada fără a se asigura, pe bicicletă, lucru interzis de lege.

Chiar dacă a încercat să evite impactul, microbuzul l-a accidentat și pe biciclist, ulterior a ajuns în șanț. În urma impactului, microbuzul a fost grav avariat, iar una dintre pasagerele din vehicul a fost rănită. Femeia, în vârstă de 65 de ani a fost dusă la spitalul din Comrat cu o fractură la mână.

Etilotestul la care a fost supus șoferul microbuzului a demonstrat că acesta nu consumase alcool înainte de a urca la volan. Poliția din Comrat investighează cazul, iar cel care va fi găsit vinovat, va fi pedepsit în funcție de gravitatea traumelor suferite de victima de 65 de ani.

Citește și: Primăria Chișinău anunță contul bancar pentru donații

Total
0
Shares
Total
0
Share