Fabrica de sticlă din Chișinău donează 400 mii lei pentru lupta cu coronavirusul

La recomandarea Agenţiei Proprietăţii Publice, Fabrica de Sticlă din Chişinău a transferat 400 000 lei pe contul special deschis de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale pentru lupta cu coronavirusul COVID-19.

Contactat de reporterul nostru, Simion Grişciuc, Directorul Fabricii de Sticlă din Chişinău, a spus că pe această cale întreprinderea a decis să se alăture celor care se solidarizează în lupta contra pandemiei de COVID-19.

„Este de datoria noastră să contribuim, în măsura posibilităţilor, la lupta cu acest virus care a paralizat întreaga lume, inclusiv Republica Moldova. Cei aflaţi în prima linie în lupta cu virusul COVID-19 trebuie să aibă parte de recunoştinţa şi aprecierea noastră, dar şi să fie dotaţi corespunzător, să li se pună la dispoziţie toate cele necesare. Ne putem manifesta sprijinul faţă de ei contribuind financiar şi dând dovadă de responsabilitate, respectând indicaţiile date de organele competente. De aceea, vreau să vin cu un îndemn către cei ce pot să contribuie financiar, să o facă numaidecât. Iar către cetăţeni vin cu îndemnul: Staţi acasă! Căci numai aşa vom putea ajuta medicii să ne ajute pe noi”, a declarat Simion Grişciuc.

Total
0
Shares
Total
0
Share