Coaliția de guvernare s-a întrunit în ședință. Despre ce au discutat cele două partide

Etapele ieşirii treptate din starea de urgenţă au fost discutate astăzi de către reprezentanţii celor 2 partide de guvernare cu premierul şi preşedintele ţării, transmite Telegraph.md

În cadrul întâlnirii, a fost menţionată importanţa măsurilor de protecţie în contextul ridicării restricţiilor şi reluării activităţii de business.

Starea de urgenţă se încheie, aşa cum a fost planificat, la 15 mai. Cu toate acestea, şcolile din ţară rămân închise, iar elevii vor termina anul şcolar continuând studiile la distanţă. Părţile au făcut un schimb de opinii privind organizarea examenelor de Bacalaureat din acest an, urmând ca o decizie în acest sens să fie anunţată de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării la mijlocul lunii mai.

Un alt subiect discutat a fost situaţia din agricultură, cauzată de seceta puternică din acest an. Reprezentanţii celor 2 partide parlamentare s-au pronunţat pentru o evaluare şi o analiză clară a situaţiei din acest sector şi au convenit că, în funcţie de pagube, Executivul va examina posibilitatea de a veni cu suport pentru agricultori.

Cele 2 formaţiuni au trecut în revistă priorităţile Guvernului şi Parlamentului în următoarele 2 săptămâni, dar şi după finalizarea stării de urgenţă.

Citește și: BREAKING NEWS // Dumitru Diacov și Pavel Filip trag linia. Ce s-a decis la ședința Fracțiunii PDM

Total
0
Shares
 
Total
0
Share