Circulația cu feribotul spre localitățile din stânga Nistrului subordonate Chișinăului a fost blocată din cauza debitului de apă

În noaptea de vineri spre sâmbătă a fost deversată o cantitate importantă de apă din rezervorul hidrocentralei de la Dubăsari, astfel fiind imposibilă exploatarea feribotului care face legătura între localitățile Molovata – Molovata Nouă și Cocieri.

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic în comun cu Biroul politici de reintegrare s-au autosesizat imediat la interpelările administrației publice locale și a interpelat partea transnistreană, solicitând să fie asigurată circulația pe podul Dubăsari, pentru prestarea livrărilor de produse alimentare și de primă necesitate către localitățile Molovata Nouă, Cocieri și Corjova.

„Am avut discuții cu reprezentanții autorităților publice locale pentru a mă documenta cu situația curentă și am sesizat Misiunea OSCE în Republica Moldova în legătură cu acest caz. Libertatea circulației este una dintre principalele înțelegeri în cadrul Pachetului „Berlin+” și insistăm asupra realizării acesteia”, a declarat Cristina Lesnic.

Biroul politici de reintegrare rămâne în contact cu toți actorii interesați pentru a soluționa cât de curând posibil această situație.

Total
0
Shares
Total
0
Share