Ex-democratul Vasile Bîtca a aderat la PRO MOLDOVA

Deputatul Vasile Bîtcă declară că aderă la grupul PRO MOLDOVA, după ce a părăsit rândurile PDM, transmite Telegraph.md

Despre aceasta, ex-democratul a anunțat într-o postare pe Facebook:

“Dragi prieteni, stimați nisporeneni,
Cunoașteți că mă caracterizează faptele, nu vorbele, iar dragostea față de țară mi-am exprimat-o nu în cuvinte, ci apărând meleagurile cu arma în mână, în timpul războiului de pe Nistru.
Am făcut echipă cu voi și pentru voi, pentru a pune umărul la schimbarea în bine a raionului Nisporeni și a întregii țări, prin proiecte de apeduct și canalizare, management al deșeurilor, iluminare stradală, drumuri bune, locuințe sociale și multe altele nu mai puțin importante.
Iar munca și dedicarea au fost răsplătite mereu cu încredere oferită prin voturi la alegeri. Organizația Teritorială PDM Nisporeni, formată din patrioți și oameni ai locului, care și-au suflecat mânecile și au muncit cot la cot pentru o viață mai bună pentru fiecare cetățean acasă, în Moldova, a obținut în alegeri printre cele mai multe voturi pentru formațiune și pentru reprezentanții acestora.
Astăzi, însă, oamenii pe care îi reprezint în Partidul Democrat din Moldova nu se mai regăsesc în politica pe care o face PDM, nemulțumirea crește pe zi ce trece. Prin urmare, a trebuit să iau o decizie în interesul acestora, pe care am cântărit-o foarte mult timp.
Astfel, începând de astăzi, eu, Vasile Bîtca, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președintele Organizației Teritoriale PDM Nisporeni, anunț că părăsesc fracțiunea și Partidul Democrat și mă alătur cu speranță și încredere Grupului parlamentar PRO MOLDOVA.
Vreau să le transmit foarte clar tuturor celor care vor specula asupra deciziei mele că am luat această hotărâre doar pe baza unor valori și principii, pe care, azi, nu le mai găsesc în Partidul Democrat.
Credința în valorile democratice, europene, patriotismul și dragostea față de țară nu pot fi cumpărate nici cu un leu, nici cu un euro, nici cu sute de mii sau milioane, cum spun tocmai cei care și-au pierdut aceste credințe nu știm în schimbul a ce.
Mă mândresc cu Nisporeni și îmi doresc, în continuare, ca nisporenenii să se poată mândri cu mine.” a scris Bîtca.

Citește și: VIDEO // Critica împotriva lui Șor nu a fost acceptată la protestul de duminică

Total
0
Shares
 
Total
0
Share