Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, nu are de gând să se retragă de pe arena politică. „Uitați-vă la Senatul american. Vârsta medie e de 64 de ani”, a spus el în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8, transmite Telegraph.md, cu referire la Safenews.md
Întrebat dacă va candida la următoarele alegeri parlamentare, fie anticipate, fie ordinare, politicianul a spus:
„Nu știu. Eu voi face tot posibilul ca PDM să se ridice în picioare, ca să fie în Parlament. Dacă voi fi, cred că într-o oarecare măsură au nevoie de o viziune cu experiență. În Parlament trebuie să fie și oameni cu experiență, și tineri”.
Cât despre șansele Partidul Democrat să ajungă în următorul Parlament, Dumitru Diacov a menționat:
„De asta și rămân în PDM, ca să se creeze acele circumstanțe ca PDM să fie în viitorul Parlament”.