Pensia minimă în Republica Moldova trebuie să fie de 2.500 de lei. Așa sună o promisiune electorală anunțată de liderul Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, care pretinde la funcția de președinte. Mai mult, politicianul a cerut Guvernului să majoreze indemnizația unică acordată categoriilor social-vulnerabile de la 900 de lei, cuantumul stabilit recent, până la 1.000 de lei, transmite Telegraph.md, cu referire la Agora.md
Candidatul susține că promisiunea lesne poate fi realizată. Și asta pentru că veniturile la buget pot fi majorate prin mai multe acțiuni, precum atragerea investițiilor străine, combaterea economiei tenebre sau impozitarea suplimentară „a unor vicii și luxuri”.
Mai mult, Andrei Năstase a îndemnat fracțiunile parlamentare să prezinte cel puțin un proiect de lege care prevede majorarea pensiilor, promovat în ultimul an, astfel încât să demonstreze că nu profită de subiect în context electoral. „Există partide care pe parcursul ultimilor cinci ani nu au pronunțat cuvântul pensionari. În campania electorală toți și-au amintit de pensionari”, a spus politicianul.
Menționăm că, în prezent, pensia minimă pentru limita de vârstă este de puțin peste 1.130 de lei.
Până acum, la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent, au fost înregistrați trei candidați – liderul PN, Renato Usatîi, președintele Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, și Tudor Deliu, de la PLDM.
Tudor Deliu a fost înregistrat în cursa pentru prezidențiale