Trânta sportul național al moldovenilor care ne-a unit timp de sute de ani

Trânta este un sport de lupte corp la corp între doi sau mai mulți oameni neînarmați, care caută să se doboare unul pe altul numai. Trânta este un sport înrudit cu luptele greco-romane, își are originile în perioada Daciei, și în prezent este practicată în România și Republica Moldova. În Republica Moldova trânta este considerată sport național.

În diferite variații, trânta include procedee simple precum apucături de brațe, de brîu, de corp, de gît sau picioare, aruncături peste umăr, șold sau spate etc., precum și procedee combinate, cu excluderea celor dureroase. Lupta durează 4 minute pentru juniori și 6 minute pentru adulți sau se oprește la 12 puncte diferență între trântaci. Este interzisă lovirea inamicului căzut, fiind oprită continuarea luptei pînă la revenirea adversarului.

Trânta a făcut parte și din programul școlar din RSS Moldovenească, iar în prezent în Republica Moldova trânta este una din probele de bază din cadrul competiției sportive organizate la hramurile localităților, dar și de ziua sportului, unde învingătorii sînt premiați cu berbeci sau cucoși vii.

Aria de răspândire a trântei a fost largă, aceasta îmbrăcând pe alocuri caracteristici specifice zonei de practicare. Cele mai cunoscute forme de practicare ale trântei sunt: lupta ciobănească, lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică), lupta dreaptă cu apucare în cruce, lupta cu fixarea brâului, lupta cu piedică.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share