Un bărbat a stat 53 de ani cu o monedă în nas, fără să știe. A crezut că are coronavirus

Un bărbat din Rusia a stat 53 de ani cu o monedă în nas, de care a uitat o dată cu trecerea timpului. Medicii au descoperit-o la un consult.

Bărbatul din Zelenograd a început să respire din ce în ce mai greu și a crezut că prezintă unul din simptomele coronavirusului, așa că s-a dus la spital.

Tomografia computerizată a arătat că nara lui era blocată de un obiect rotund.Medicii de la Spitalul Clinic Konchalovsky i-au scos un bănuț din nas, a comunicat departamentul de sănătate din Moscova, citat de Moscova 24 și tvrain.ru.

Omul și-a amintit că la vârsta de șase ani și-a înfipt o monedă în nas și apoi i-a fost frică să le spună părinților despre asta.

„Abia după tomografie, pacientul și-a amintit cum, la vârsta de șase ani, jucându-se, și-a înfipt o monedă de o copeică în nas. Îi era frică să-i spună mamei lui severe despre asta și apoi a uitat complet”, au explicat medicii. Moneda s-a calcifiat constant, până ce omul nu a mai putut respira

După ce au scos bănuțul, medicii au corectat curbura septului nazal. Potrivit acestora, bărbatul era atât de afectat de dificultățile de respirație, încât și-a scos rapid tampoanele din nări de după operație.

Sursa: tvrain.ru, Pro TV

Total
0
Shares
Total
0
Share