UE și OMS au suplimentat dotarea spitalelor din țara noastră cu echipamente medicale în valoare de aproape 700 000 de euro

300 de concentratoare de oxigen, 600 de pulsoximetre și 5 aparate de ventilare pulmonară pentru pacienții cu COVID-19 în stare gravă, care necesită respirație asistată, au fost livrate suplimentar în Republica Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății. UE și OMS continuă să contribuie la consolidarea sistemului național de sănătate, prin dotarea spitalelor și celorlalte instituții medico-sanitare cu echipamente de necesitate stringentă în tratarea pacienților cu COVID-19.

Echipamentul medical, în valoare de 685.400 EUR, va ajuta la monitorizarea pacienților și tratarea cazurilor medii și grave de COVID-19. Ajutorul face parte din inițiativa finanțată de Uniunea Europeană „Solidari pentru sănătate”, direcționată spre combaterea pandemiei în țările Parteneriatului Estic și care are scopul de a consolida reziliența sistemelor de sănătate și capacitatea țărilor de a răspunde la o situație de urgență în sănătate publică. Echipamentele vor fi distribuite de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, conform necesităților instituțiilor medicale.

Cele 5 ventilatoare pentru respirație asistată sunt de ultimă generație, de cea mai înaltă performanță, care vor fi instalate în secțiile de terapie intensivă din cadrul instituțiilor strategice – Spitalul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican, Spitalul Sfânta Treime și Spitalul Clinic Bălți. Concentratoarele de oxigen sunt folosite în terapia cu oxigen, foarte necesară la pacienții cu COVID-19 spitalizați și care are o rată de succes înaltă la aplicare. Astfel, cele 300 de concentratoare de oxigen vor putea fi folosite pe o perioadă mai lungă, acestea fiind livrate cu 300 de seturi de consumabile, ce vor acoperi o perioadă de 6-7 luni de utilizare.

Tot astăzi, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției a mai recepționat o donație de 600 de pulsoximetre din partea Guvernului federal al Germaniei, care urmează să ajungă în instituțiile de asistență medicală primară.

„Situația pandemică la nivel național a devenit una alarmantă. Numărul persoanelor care necesită internare este în continuă creștere, iar capacitățile sistemului spitalicesc necesită a fi consolidate. Grație ajutorului Uniunii Europene și OMS, sistemul național de sănătate este capabil să poată acorda asistență medicală de calitate pacienților. Apreciem înalt solidaritatea și sprijinul permanent al donatorilor și partenerilor de dezvoltare ale Republicii Moldova”, a spus Tatiana Zatîc, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

„Uniunea Europeană și Statele sale membre sunt alături de cetățenii Republicii Moldova în lupta împotriva pandemiei COVID-19.  Livrarea de echipamente de astăzi este foarte necesară în condițiile în care numărul de infectări este în creștere și pacienții au nevoie urgentă de acest suport, care poate să le salveze viața. Echipamentul oferit este suplinit și de o donație din partea Germaniei. Acționând împreună ca „Echipa Europa” și în parteneriat cu OMS, vom continua să oferim asistența necesară pentru sistemul medical din Republica Moldova, în contextul inițiativei Uniunii Europene „Solidari pentru sănătate”, a declarat Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Dr. Igor Pokanevych, reprezentantul OMS în Republica Moldova a mai subliniat: „Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană sunt în continuare alături de lucrătorii medicali din prima linie în lupta cu COVID-19. Această dotare suplimentară cu echipamente medicale a instituțiilor medicale din Republica Moldova va ajuta la tratarea și salvarea și mai multor pacienți”.

Pandemia COVID-19 a înregistrat până la ora actuală peste 117 milioane de cazuri în 216 de țări și teritorii în întreaga lume, și peste 350 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost administrate. Până la 10 martie 2021, în Republica Moldova s-au înregistrat 196.475 cazuri.

La 27 martie 2020, Uniunea Europeană a anunțat un pachet de asistență în valoare de 30,5 de milioane euro pentru a contribui la acțiuni de prevenire, detectare și răspuns la pandemia de COVID-19 în țările Parteneriatului Estic. Fondurile inițiale au fost utilizate pentru a răspunde necesităților imediate de urgență, precum procurarea de echipamente personale de protecție, instruirea lucrătorilor medicali și altui personal implicat în lupta cu COVID-19 și informarea populației despre măsurile de protecție. Pe termen lung, asistența va fi destinată fortificării capacității țării de a răspunde la situațiile de urgență în sănătate publică și sistemul de sănătate va spori accesul la tratamentul cu oxigen, necesar pacienților. Proiectul are la bază sprijinul continuu al Uniunii Europene, OMS și al Națiunilor Unite acordat Republicii Moldova.

În contextul demarării campaniei de vaccinare în Republica Moldova la 2 martie 2021, grație donației României, Echipa Europa, care reunește Uniunea Europeană și statele sale membre, este unul dintre principalii contribuabili la COVAX, cu peste 2,2 miliarde EUR. Astfel, răspunsul Uniunii Europene la pandemia de coronavirus urmează abordarea „Echipei Europa”, ce are scopul de a salva vieți, oferind sprijin rapid și specific partenerilor UE pentru a face față acestei pandemii. Aceasta combină resursele din UE, statele sale membre și instituțiile financiare, în special de la Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Nu în ultimul rând, Uniunea Europeană și Biroul Regional al Organizației Mondială a Sănătății (OMS) pentru Europa vor lucra împreună pentru a sprijini distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19 și procesul de vaccinare în Republica Moldova. Proiectul finanțat de Uniunea Europeană și implementat de OMS va acoperi în integritate toate fazele – de la livrarea vaccinului și până la administrarea acestuia, servind, de asemenea, drept investiție majoră în consolidarea sistemului imunizărilor de rutină.

Proiectul va fi implementat de OMS pe o perioadă de trei ani, acesta fiind parte a unei inițiative finanțate de Uniunea Europeană în valoare de 40 de milioane de euro pentru a sprijini șase țări din regiunea europeană a OMS în pregătirea, distribuirea și monitorizarea procesului de lansare a vaccinurilor COVID-19.

Total
0
Shares
Total
0
Share