„Șmecherii” au pierdut în judecată. Ceban: Am câștigat în instanță o proprietate privatizată anterior

Pe parcursul anilor „șmecheri” care aveau construcții provizorii pe teritoriul orașului, le înregistrau ulterior in registrul bunurilor imobile cu drept de proprietate privată, limitând municipalitatea in dreptul de folosință a spațiilor publice. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban.

Edilul a venit cu anunțul că pentru prima dată Primăria Chișinău a obținut hotărâre de judecată prin care a fost dispusă radierea dreptului de proprietate din registrul bunurilor imobile cu obligarea eliberării spațiului public prin demolarea construcției. In speța urmează de menționat construcția de pe strada Vasile Lupu 33/1.

“Această gheretă a fost înregistrată in registrul bunurilor imobile într-un mod abuziv, fiind acaparat terenul din domeniul public și anume porțiunea de pe trotuar.

Astfel de acțiuni mai sunt înaintate în instanțe de către primăria municipiului Chișinău, printre care sunt vizate așa obiective precum construcția din preajma Academiei de Studii Economice, un spațiu in care s-ar încadra o parcare publică în centrul orașului.

Mă bucur de obiectivitatea de care dau dovadă unii judecători. Vom lupta ca această hotărâre să fie menținută până în ultima instanță”, scrie acesta intr-o postare pe pagina sa de Facebook.

În prezent se examinează și alte locații unde sunt amplasate construcțiile pe spațiul public.
Suplimentar Primaria sesizează organele de drept in vederea aprecierii legalității acțiunilor persoanelor implicate în astfel de scheme dubioase.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share