Moldovenii se întorc acasă de Paști. Circa 10 822 au fost înregistrate pe sensul de intrare a frontierei Republicii Moldova

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 19 244 traversări, transmite Telegraph.md

Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 10 822 traversări persoane, dintre care 7 318 treceri la frontiera moldo-română, 1 517 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 987 treceri aeriene.

Poliția de Frontieră anunță că au fost supuse screeningului 19 244 persoane și completate 1 815 fișe epidemiologice individuale.

La trecerea frontierei de stat nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip COVID-19 (febră, rinoree, tuse seacă).

31 de persoane au fost documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM);

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 152 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Rezultatele patrulărilor în locurile publice la Chișinău, în vederea asigurării respectării măsurilor antiCOVID și ordinii publice:

șase persoane documentate pentru „Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combaterea a bolilor epidemice”;

nouă persoane cercetate pentru „Desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător”.

Citește și: Un moldovean de 30 de ani, anunțat în căutare internațională, a fost reținut în Austria și extrădat

Total
0
Shares
 
Total
0
Share