De astăzi poate începe înregistrarea concurenților electorali

Începând de astăzi, 11 mai 2021, poate începe procedura de înregistrare a concurenților electorali pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, informează Telegraph.md

În cazul alegerilor parlamentare, procesul de desemnare a candidaţilor începe cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor şi se termină cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor.

Dreptul de a desemna candidaţi pentru alegeri, în cazul în care se întrunesc toate condiţiile stabilite de prezentul cod, îl au:

a) partidele şi alte organizaţii social-politice înregistrate, în modul stabilit, până la stabilirea datei alegerilor, în conformitate cu statutele (regulamentele) lor şi cu legislaţia în vigoare;

b) blocurile electorale, formate pe baza deciziilor adoptate conform statutelor (regulamentelor) partidelor şi altor organizaţii social-politice ce le-au constituit, care sînt înregistrate de Comisia Electorală Centrală, în cazul alegerilor parlamentare, prezidențiale şi alegerilor locale generale, sau de consiliile electorale de circumscripţie, în cazul alegerilor noi. Candidaţii vor fi desemnaţi în decursul a 15 zile de la data constituirii blocurilor electorale, iar în cazul în care acestea s-au constituit până la începerea perioadei electorale – în decursul a 15 zile de la începerea acestei perioade;

c) cetăţenii Republicii Moldova care îşi înaintează propria candidatură (candidaţii independenţi).

Listele candidaților pentru alegerile parlamentare și locale vor fi întocmite respectând-se cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele sexe. Poziționarea candidaților pe liste se face conform formulei: minimum patru candidați la fiecare zece locuri.

Declaraţiile candidaţilor privind consimțământul lor de a candida se depun după cum urmează:

a) declaraţiile candidaţilor la alegerile în Parlament și ale candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova se depun la Comisia Electorală Centrală;

b) declaraţiile candidaţilor pentru funcţiile de primar şi consilier al consiliului local în cazul alegerilor locale se depun la consiliile electorale de circumscripţie.

După primirea listelor de subscripţie, organul electoral respectiv începe verificarea autenticităţii semnăturilor de pe liste, dreptul de vot al persoanelor înscrise în liste, adresa domiciliului acestora. Verificarea se efectuează în decursul a 5 zile de la data primirii listelor.

Înregistrarea candidaților are loc în ordinea stabilită de articolul 49 din Codul electoral.

Comisia Electorală Centrală a făcut publică lista partidelor și altor organizații social-politice ce au dreptul să participe la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Amintim că, în conformitate cu prevederile legislației electorale, dreptul de a desemna candidați pentru alegeri îl au partidele şi alte organizații social-politice înregistrate, în modul determinat, până la stabilirea datei alegerilor.

Astfel, următoarele 53 de formațiuni politice pot să-și înainteze candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova:

1. Partidul Democrat din Moldova

2. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

3. Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova

4. Partidul Socialist din Moldova

5. Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii”

6. Partidul Popular Creştin Democrat

7. Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa – Надежда”

8. Partidul Liberal

9. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii

10. Partidul Social Democrat

11. Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”

12. Partidul Politic „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”

13. Partidul Politic „Șor”

14. Pаrtidul Politic Partidul Verde Ecologist

15. PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ

16. Partidul politic „Partidul Nostru”

17. Partidul Republican din Moldova

18. Partidul Politic „NOI”

19. Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova

20. Partidul European

21. Partidul Politic Partidul Popular Democrat din Moldova

22. Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”

23. Partidul Conservator

24. Partidul Naţional Liberal

25. Partidul Politic „UNIUNEA SALVAȚI BASARABIA”

26. Partidul Politic „MOLDOVA MARE”

27. Partidul Liberal Democrat din Moldova

28. Mişcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova

29. Partidul „Patrioţii Moldovei”

30. Partidul politic „Partidul Stînga Europeană”

31. Partidul politic Mişcarea Populară Antimafie

32. Partidul Politic Partidul Popular din Republica Moldova

33. Partidul Politic „Democraţia Acasă”

34. Partidul Regiunilor din Moldova

35. Partidul Popular Socialist din Moldova

36. Partidul Acţiunea Democratică

37. Partid Politic Partidul „RENAŞTERE”

38. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”

39. Partidul Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

40. Partidul Politic „PATRIA”

41. Partidul Politic „PARTIDUL RUSO-SLAVEAN DIN MOLDOVA”

42. Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”

43. Partidul Politic „Partidul Popular European din Moldova”

44. Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”

45. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”

46. Partidul Politic „VOINȚA POPORULUI”

47. Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”

48. Partidul Politic „PRO MOLDOVA”

49. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”

50. Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură şi Animale”

51. Partidul Politic „Puterea Oamenilor”

52. Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”

53. Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”

Total
0
Shares
Total
0
Share