Familia unei moldovence, repatriate din Fâșia Gaza, a transmis mulțumiri Guvernului

Guvernul a recepționat o scrisoare de mulțumire transmisă din partea familiei Alionei Hamida, cetățeancă a Republicii Moldova repatriată din Fâșia Gaza, la data de 27 mai recent, informează Oficial.md

„Din numele familiei Hamdia exprimăm sincere mulțumiri Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel, Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina, Ambasadei Republicii Moldova în Ankara pentru implicarea operativă și profesională în aducerea noastră în siguranță acasă din Fâșia Gaza.

Exprimăm deosebită recunoștință întreg corpului diplomatic, care este o echipă excepțională și servește țara cu multă pasiune. Datorită la o armată de funcționari profesioniști de la Chișinău, Kyiv, Odesa, Ankara, Tel-Aviv, Cairo, am reușit să ajungem acasă în siguranță și să ne putem îmbrățișa părinții și rudele apropiate.

Apreciem foarte mult alocarea unei sume impunătoare în acest scop de către Guvernul Republicii Moldova, am simțit că în spatele nostru se află un stat care ne poate proteja. Cu siguranță, a fost o misiune reușită. Continuați să oferiți și pe viitor sprijinul necesar moldovenilor aflați în situații dificile”, se arată în scrisoarea de mulțumire semnată de Aliona Hamdia.

Menționăm că la 27 mai recent, 13 cetățeni moldoveni din Fâșia Gaza au fost repatriați cu succes, datorită acțiunilor necesare întreprinse de către Celula de criză din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, împreună cu instituțiile naționale abilitate, ambasadele Republicii Moldova la Tel-Aviv, Ankara, Kiev și consulatul de la Odesa.

Cetăţenilor moldoveni evacuaţi le-au fost asigurate mijloacele de transport până la Cairo, asigurările medicale, alimente, precum şi produse de strictă necesitate. Tododată, reprezentanții afacerilor externe au contribuit la emiterea în regim de urgenţă, a titlurilor de călătorie, efectuarea testelor PCR, necesare cetățenilor Republicii Moldova, pentru intrarea în Egipt, respectiv continuarea deplasării cu o aeronavă specială pusă la dispoziție de către Guvernul Ucrainei.

Celula de criză a MAEIE a administrat inițial o listă de 31 de persoane, care au dorit să revină în Republica Moldova, fiind alocate din Fondul de Intervenție 150 de mii de lei pentru misiunea de evacuare, la data de 19 mai 2021.

Citește și: FOTO // Oficiul PSRM din Căușeni a fost vandalizat: ”A fost în vizită la Căuseni Maia Sandu…Rahatul a venit din urmă…”

Total
0
Shares
Total
0
Share