Un lider PSRM spune că implicarea diasporei în viața politică a Republicii Moldova este una benefică

Diaspora este parte componentă a Republicii Moldova, iar participarea ei la vot le permite să țină legătura cu țara, a declarat liderul fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, informează NTV

”Cetățenii noștri care se află peste hotare sunt cetățenii noștri, indiferent unde se află ei, peste care hotare și în care țară ei sunt. Implicarea lor în viața politică a Republicii Moldova este una benefică, fiindcă astfel ei reușesc să fie în vâltoarea evenimentelor din Republica Moldova și au posibilitatea să se exprime. Deci, ei sunt parte componentă a Republicii Moldova și mai devreme sau mai târziu ei vor reveni în Republica Moldova. Este un lucru bun pentru țară în general și pentru ei personal, fiindcă le permite să mențină legătura cu țara”, a declarat Furculiță, invitat la Europa Liberă.

Socialistul a mai remarcat că cele 146 de secții de votare care vor fi deschise în afara țării sunt suficiente.

”Dacă o să facem o aritmetică, la o secție de votare sunt 5 mii de buletine și la acel număr de secții de votare care a fost permis astăzi primim o sumă de 600 și ceva de mii de buletine de vot. Eu consider că este o cifră suficientă pentru asigurarea posibilității ca cetățenii noștri din diasporă să voteze liber”, a declarat socialistul.

Citește și: Corneliu Furculiță: ”Pe 11 iulie, să nu le îngrădim dreptul cetățenilor din Transnistria, de a veni și de a vota”

Total
0
Shares
Total
0
Share