Scriem și primim zilnic zeci, sau chiar mai multe, mesaje de tip SMS. Dar primul asemenea mesaj a fost trimis exact cu un sfert de secol în urmă. Se întâmpla în Marea Britanie.
Merry Christmas” (Crăciun fericit). Aceste cuvinte simple în limba engleză sunt acum parte din istoria unui fenomen care a căpătat o amploare impresionantă. Acestea au fost folosite pentru primul SMS (short message service — serviciul de mesaje scurte, adică abilitatea de a transmite mesaje text prin intermediul telefonului mobil), trimis exact cu 25 de ani în urmă, la 3 decembrie 1992, amintește Le Parisien, citat de Antena1.
Un inginer englez a trimis acest mesaj celebru
„Am fost parte din echipa de dezvoltare a unui serviciu de mesagerie pentru operatorul Vodafone”, a spus inginerul englez Neil Papworth, care avea 22 de ani la acea vreme, pe site-ul său personal. Cum telefoanele mobile de atunci nu aveau tastatură, am trimis acest prim mesaj de testare de pe computerul meu pe ecranul telefonului lui Richard Jarvis (unul dintre directorii companiei britanice Vodafone) când participa la petrecerea de Crăciun a companiei sale„. Tânărul programator anunța, cu această urare simplă, o revoluție.
În 1994, producătorul Nokia a lansat modelul 2010, primul mobil pe care se puteau scrie mesaje, dar va dura mai mulți ani înainte ca SMS-ul să ajungă în Franța, de exemplu, pentru că foarte puțini oameni au crezut în succesul lui, scrie Le Parisien, care dedică un articol aniversării SMS-ului și extinderii utilizării acestei facilități. „Un studiu pe care l-am comandat la sfârșitul anului 1997 și începutul anului 1998 a fost fără recurs: 85% dintre francezi au declarat că nu sunt interesați să trimită mesaje prin text, își amintește Jean-Michel Huet, manager de proiect la France Telecom la sfârșitul anilor 1990. În acel moment, un telefon era făcut pentru a efectua și a primi apeluri, și atât. Această funcție era asigurată de alte dispozitive, pagere precum Tatoo sau Kobby„.
Operatorul principal lansează totuși serviciul, în care fiecare mesaj trimis … și primit se plătește scump — 1 franc la început! „Totul a început din 1999, când a apărut interoperabilitatea”, continuă Jean-Michel Huet. Nu mai era necesar să fii la același operator ca și corespondentul pentru a-i trimite un text. Clienții francezi au fost printre cei mai rapizi din Europa și din lume care au adoptat SMS-ul. Acesta devine un adevărat fenomen grație creării de pachete mobile care includeau, uneori nelimitat, trimiterea și primirea de mesaje. Mesajele text au devenit atât de populare încât blocau rețelele și dădeau transpirații reci operatorilor, în special în noaptea de Revelion din anii 2000, când mai mult de 500 de milioane de mesaje de ”La mulți ani!” erau schimbate în doar câteva ore.