Trei tineri au fost reținuți de oamenii legii, după ce o minoră a fost găsită în stare de inconștiență într-o clădire părăsită din parcul Valea Trandafirilor, din sectorul Botanica al capitalei, susțin sursele Deschide.MD. Fata a fost transportată la spital în stare gravă, iar în acest caz au fost reținuți trei tineri.
Victima, o minoră în vârstă de 13 ani, a fost găsită luni, 14 iunie, în jurul orei 12:30, zăcând în clădirea părăsită a fostului club de noapte „MALS”, unde anterior s-a aflat Centrul de Tineret „Iuri Gagarin”, din parcul „Valea Trandafirilor”, de către o persoană care a alertat poliția.
Conform datelor oferite de către sursele Deschide.MD, apropiate anchetei, fata ar fi zăcut acolo, în lenjerie și în stare de inconștiență, de aproximativ 24 de ore. Dânsa a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital în stare gravă fiind internată în secția de reanimare.
Ulterior, pe urme fierbinți, în acest caz polițiștii de la IP Botanica au identificat trei suspecți, cu vârste de 19 și 20 de ani, care au fost reținuți pentru 72 de ore.
Aceleași surse susțin că în această dimineață starea de sănătate a victimei s-ar fi ameliorat, iar aceasta urmează să fie consultată de un psiholog și să facă declarații în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu ea.
Oamenii legii au inițiat un proces penal în acest caz, în cadrul căruia, în urma mai multor expertize, dar și măsuri speciale de investigație, urmează să fie stabilite toate circumstanțele.