Clădirea Liceului teoretic „Matei Basarab” din oraşul Basarabeasca este eficientizată energetic în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), transmite Moldpres.
Conducerea ADR Sud a efectuat recent o vizită de monitorizare pe şantier pentru a verifica cum se desfășoară lucrările de renovare a instituţiei și pentru a semna acordurile adiționale în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice” de care beneficiază şcoala de la Basarabeasca.
“Suma prevăzută de acordurile adiționale în valoare de cinci milioane de lei va fi utilizată pentru construcția acoperișului și achiziționarea a două ascensoare pentru persoanele cu dezabilități”, au precizat pentru surse de la ADR Sud.
Suma inițială a proiectului, în valoare de 19 milioane de lei, din sursele UE, se folosește pentru eficientizarea energetică a clădirii, construcția sistemului de canalizare, ventilare și instalarea punctului termic – „totul pentru a oferi liceului condiții de activitate la cel mai înalt nivel”.
Consiliul local Basarabeasca a contribuit cu o sumă de 734.335 de lei pentru amenajarea zonei verzi și de relaxare de pe teritoriul instituției.
„Cei peste 230 de elevi își vor continua studiile într-o ambianță cu mult mai bună, vor socializa pe coridoarele deja mai luminoase ale liceului și vor avea la îndemână condiții igienico-sanitare în orice sală de clasă”, conform Agenției de Dezvoltare Regională Sud.