PAS întoarce spatele către diasporă chiar din primele zile de activitate. Unul din angajamentele date moldovenilor aflați peste hotare atât de președintele Maia Sandu, cât și de PAS a fost respins astăzi, 12 august, pentru a fi analizat în Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități, informează NTV
Este vorba despre un proiect de lege înaintat de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor prin care toți cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de o scutire unică pentru a introduce pe teritoriul țării bunuri de uz personal, inclusiv un mijloc de transport.
”El vine în vederea implementării unei promisiuni electorale a doamnei președinte Maia Sandu, referitor la introducerea în Moldova de către cetățenii noștri o dată la 5 ani a bunurilor pe care ei le-au dobândit muncind în diasporă. Doamna Gavriliță, în calitate de prim-ministru, a spus că va implementa strict propunerile și programul electoral atât a doamnei președinte, cât și a PAS”, a declarat unul din autorii proiectului, deputatul BCS Vasile Bolea.
Proiectul nu a obținut numărul necesar de voturi pentru a fi inclus pe agenda ședinței. Toți cei șapte membri PAS ai comisiei, inclusiv președintele comisiei, deputatul PAS Olesea Stamate, s-au abținut de la vot.
”Adică diaspora v-a susținut, iar acum voi vă abțineți. Este un lucru elocvent”, a replicat socialistul Vasile Bolea.
Citește și: Petru Burduja: ”Guvernarea PAS refuză să ajute agricultorii afectați de inundații”