În seara zilei de 23 septembrie pompierii din municipiul Chișinău au intervenit pentru a stinge un incendiu, care s-a produs într-un bloc locativ pe strada Ismail 98/2.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:44. Potrivit datelor înregistrate, un apartament de la etajul 4 a fost cuprins de flăcări.
Pentru lichidarea arderii la fața locului au ajuns două echipaje de salvatori, care au reușit localizarea incendiului la ora 19:06.
În timpul intervenției, angajații IGSU au evacuat 4 persoane din apartamentul vecin pentru evitarea intoxicării acestora cu produsele de ardere. Incendiul a fost lichidat la ora 19:18, iar flăcările au distrus mai multe bunuri materiale din interiorul bucătăriei cu suprafața de 9 m2.
Nici o persoană nu a avut de suferit. Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.