Premierul Natalia Gavrilița se laudă cu reducerea tarifului de la 700 de lei la 300 de lei pentru testul de depistare a COVID-19. În cadrul unei conferințe de presă, în care Gavrilița prezintă raportul de activitate a Guvernului PAS în 100 de zile, șefa cabinetului de miniștri a declarat că această reducere a tarifului este o reușită. Asta în situația în care nu există nici un laborator în țară, care ar presta asemenea serviciu contra-cost la preț de 300 de lei.
„Am diminuat tariful pentru serviciul de depistare calitativă a virusului SARS-CoV-2 prin metoda PCR de la 700 la 300 de lei”, a declarat Gavrilița.
Recent ministerul Sănătății a recunoscut că cetățenii nu pot beneficia de teste PCR la preț de 300 de lei, deoarece instituțiile medicale publice nu prestează acest serviciu contra cost. Prețul a fost diminuat pentru instituțiile medicale, dar nu pentru pacienții, care fac procedura contra-cost.