Sandu a discutat cu membrii comunității de moldoveni din Japonia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a încheiat ieri vizita la Tokyo cu o întâlnire cu un grup de moldoveni care locuiesc și muncesc în Japonia. Șefa statului a notat că toți sunt oameni conectați la realitățile de acasă și, chiar dacă se află la mii de kilometri de Moldova, ei urmăresc îndeaproape evenimentele din țara de baștină.

„Mi-au povestit despre viața lor în Japonia, iar eu le-am vorbit despre situația din Moldova și despre transformările pe care le-am pornit pentru a aduce țara noastră în Uniunea Europeană. Discuția m-a convins încă o dată că, oriunde ar fi, conaționalii noștri reușesc să se afirme profesional, să se integreze și să ducă bunul nume al țării noastre în lume”, a spus șefa statului după întâlnirea cu moldovenii din Japonia.

Sandu a menționat că Moldova este prezentă în Japonia nu doar prin oameni, ci și prin produsele sale. Astfel, șefa statului a apreciat faptul că, la recepția oferită de ministrul nipon de Externe, s-au servit vinuri moldovenești. La fel, Maia Sandu a apreciat vernisajul de tablouri în vin, realizate de cunoscutul jurnalist Vasile Botnaru și care în aceste zile sunt expuse în incinta Parlamentului de la Tokyo.

Total
0
Shares
Total
0
Share