Înregistrare audio // Instituțiile de stat nu au prezentat dovezi împotriva posturilor TV care au rămas fără licențe, susține Adela Răileanu, deputat

Lichidarea de facto a celor șase posturi de televiziune nu a avut la bază niciun argument juridic și niciun motiv întemeiat. De atunci și până astăzi nicio instituție a statului nu a pus pe masă un raport, sau măcar un exemplu convingător de știri false și dezinformare, a transmis Adela Răileanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, publicând și o înregistrare audio din timpul ședinței Comisiei parlamentare de profil, care a avut loc la Parlament, în timpul căreia s-a cerut de la instituțiile statului să prezinte dovezile împotriva televiziunilor activitatea cărora a fost suspendată printr-o dispoziție a CSE.

”Ca să vă convingeți, că ei nu au avut nicio dovadă, ascultați replica vicepreședintelui Comisiei Parlamentare de profil, Virgiliu Pîslariuc (PAS). La solicitarea mea să invităm la ședința Comisiei, membrii Consiliului Audiovizualului, ca să ne prezinte și nouă concluziile transmise la CSE, ni s-a spus că asta nu se face în grabă, iar membrii CA au nevoie de timp pentru pregătiri. Deducția e simplă și logică: dacă ar fi existat, în realitate, un raport concludent, cu exemple, cu fragmente din emisiuni și reportaje, unde se instigă la război, unde se dau știri false… membrii CA ar fi venit la Comisie fără ezitări, ca să ne convingă și pe noi – cei care nu credem. Iată că în lipsa argumentelor, nu le rămâne decât să interzică orice discuții la acest subiect. Propunerea mea a fost respinsă. Chiar și înregistrarea audio a ședinței mi-au transmis-o cu întârziere de o săptămână de la lucrările Comisiei. S-au gândit că poate cu timpul, subiectul va pierde din intensitate și interes. Trebuie să-i dezamăgesc – e un subiect extrem de sensibil și important pentru societate, ca să fie trecut pe linie moartă”, a declarat Răileanu.

Amintim că prin decizia CSE din 15 decembrie 2022 s-a decis suspendarea licențelor de emisie ale șase posturi TV care nu dau știri de laudă despre Maia Sandu, PAS și Cabinetul de miniștri. Membrii CSE și-au motivat decizia, precum că aceste posturi au făcut propagandă pro-rusă și au promovat războiul împotriva Ucrainei. Ulterior, după reacțiile societății civile și a unor ONG-uri, șefa CA a spus că propaganda s-a manifestat prin tăcere, respectiv posturile au fost sancționate pentru că nu au mai publicat știri despre războiul ruso-ucrainean, dar și din alte motive.

Total
0
Shares
Total
0
Share