BREAKING NEWS // Reacția procurorilor, după ce judecătorii i-au permis lui Igor Dodon să iasă din țară

Procuratura Anticorupție informează că apărătorii inculpatului Igor Dodon au înaintat o cerere prin care au solicitat încuviințarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, în legătură cu faptul că fiul său urmează un tratament de reabilitare, după ce a suferit de infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19). În cerere este indicat că urmează să plece împreună cu soția sa în România, localitatea Tîrgu Ocna. În acest sens, au fost prezentate copii ale documentelor medicale, referitor la recomandarea medicilor cu privire la cele indicate mai sus.

Procurorul de caz a solicitat să fie verificate circumstanțele indicate în acele documente medicale, cu audierea medicilor care au eliberat aceste prescripții cât și respingerea cererii depuse de către apărători, deoarece aceasta nu întrunește prevederile legale, prevăzute la art. 296 alin. (3) din Codul de executare, și anume: nu au fost stabilite și dovedite circumstanțele personale excepționale ale inculpatului Igor Dodon, care ar face posibilă încuviințarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, pentru perioada 28.01.2023-05.02.2023. Mai mult ca atât, procurorii au susținut că nu a fost stabilită situația gravă a inculpatului și imposibilitatea ca instituțiile medicale din Republica Moldova, inclusiv cele private, să presteze servicii corespunzătoare.

Respectiv, cererea procurorului privind audierea medicilor pentru a verifica necesitatea excepțională de a se deplasa pe teritoriul României a fost respinsă, totodată, fiind admisă cererea apărătorilor inculpatului Igor Dodon, privind eliberarea încuviințării părăsirii teritoriului Republicii Moldova, pentru perioada 28.01.2023-05.02.2023, de către inculpat.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share