ULTIMA ORĂ // SIS confirmă declarațiile președintelui Ucrainei despre planurile Rusiei în privința Moldovei

Federați Rusă nu intenționează să desfășoare acțiuni militare împotriva Republicii Moldova, iar la moment există doar un plan de intervenție în viața politică a țării noastre, a dezvăluit președintele Ucrainei în timpul unei vizite în UE. Pe de altă parte, SIS susține că a primit această informație.

”Urmare a declarațiilor Președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, Serviciul de Informații și Securitate confirmă recepționarea informațiilor respective de la partenerii noștri ucraineni.

În același timp, menționăm că, SIS desfășoară măsuri operative pentru elucidarea tentativelor de destabilizare a situației în țară și cooperează strâns cu serviciile de informații partenere.

În acest context, SIS confirmă că, atât din informațiile prezentate de partenerii noștri ucraineni, cât și în urma activității operative a Serviciului, au fost identificate activități subversive cu scopul subminării statului Republica Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice.

În acest moment, nu putem oferi mai multe detalii, deoarece există riscul de periclitare a diverselor activități operaționale aflate în desfășurare.

Asigurăm cetățenii Republicii Moldova că toate instituțiile statului lucrează în plină capacitate și nu vor permite realizarea acestor provocări”, a transmis SIS.

„Am vorbit cu președinta Republicii Moldovei, Maia Sandu, am informat-o despre ce a reușit să afle spionajul nostru, despre planul rusesc privind distrugerea situației politice în Republica Moldova. Un act rusesc care arată cine, când și cum vrea să distrugă țară, cine vrea să schimbe ordinea democratică și să instituie control asupra ei. Am preîntâmpinat despre acestea riscuri Moldova, pentru a o apăra. Fiecare dintre voi ar fi făcut așa. Nu știm dacă la Moscova a fost dat ordinul să fie aplicat acest plan, dar am văzut că sunt tentative. Au încercat asta contra Ucrainei, contra altor țări din Europa”, a declarat președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, în cadrul unei vizite oficiale în UE.

Total
0
Shares
Total
0
Share