Pentru că unii reprezentanți ai presei ne-au solicitat poziția în legătură cu “Declarația partidelor pro-europene din Republica Moldova de susținere a cursului european”, semnată astăzi de către 5 partide politice, comunicăm următoarele:
Partidul Național Moldovenesc (PNM) a aflat din presă despre evenimentul organizat astăzi de către un partid politic recent creat, la care câteva formațiuni au semnat o declarație comună privind integrarea europeană a Republicii Moldova.
PNM este un partid pro-european autentic, lucru indicat în Statutul și Programul politic al partidului, dar și consemnat de întreaga activitate pro-europeană a fondatorilor istorici ai PNM, care în 1918 au dus Basarabia în leagănul civilizației europene prin Unirea cu România.
PNM a fost invitat săptămâna aceasta la dialog cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, privind consolidarea dreptei politice europene, lucru care confirmă că organizația noastră politică este văzută ca una pro-europeană de către conducerea statului.
PNM este un partid tânăr, format de tineri, lucru care deseori face alți actori politici să ne ignore sau desconsidere, un indicator elocvent că în mare parte politicienilor moldoveni nu le pasă de părerea și viziunea tinerilor asupra viitorului Republica Moldova.
PNM este deschis dialogului și colaborării cu partidele pro-europene, însă orice declarație politică comună legată de parcursul european al Republicii Moldova, o vom semna doar la inițiativa și propunerea președintei Maia Sandu. Luând în calcul conjunctura politică națională, doar un astfel de document ar avea ponderea și valoarea juridică pe care partenerii europeni ar lua-o în considerare.
Comunicat de presă