FOTO // Accident nocturn pe calea ferată din Bălți: Două vagoane au deraiat peste un gard din apropiere

Accident feroviar la Bălți, în noaptea zilei de 18 mai, anul curent. Mai multe vagoane al unui tren marfar au derapat de liniile căii ferate, informează telegraph.md

Potrivit datelor IGSU, cazul s-a produs pe o porțiune de linie de cale ferată de pe strada Pavel Boțu 40 din municipiul Bălți. Apelul  privind accidentul produs a fost înregistrat la Serviciul 112 la ora 02:11. Ulterior, la fața locului a intervenit o echipă de salvatori din cadrul Direcției Regionale Căutare-Salvare nr.2.

S-a constat că vagoanele derapate au demolat gardul bin beton și un copac, care a căzut pe firele electrice, astfel blocând circulația pe traseu.

Salvatorii au efectuat lucrări de deblocare și defrișare a copacului, iar pompierii au efectuat paza antiincendiară în zona afectată pentru a evita producerea incendiului.

Lucrările au fost finalizate la ora 04:48.

IGSU menționează că în urma incidentului nici o persoană nu a avut de suferit.

Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele responsabile.

Potrivit informațiilor actualizate, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 35 situații de risc.

Total
0
Shares
Total
0
Share