Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae. El este unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii lui Hristos. Sfântul Nicolae este prăznuit de două ori pe an, pe 19 decembrie și pe 22 mai. El este considerat ocrotitorul copiilor, făcător de minuni și apărător al credinței ortodoxe. Bisericile din țară au fost arhipline.
„Fiind sărbătoarea Sf. Nicolae să ne închinăm de sănătate, să ne rugăm să aducem un omagiu celor care poartă numele acesta, fiind renumit, fiind hramul casei al multora inclusiv și al bunicilor mei să le dea Dumnezeu sănătate și lor și celor care au fost prezenți în toate bisericile din Republica Moldova.”;
„În această zi frumoasă de sărbătoare am venit sa ne închinăm de sănătate și pace, liniște sufletească pentru copiii noștri, pentru noi.”;
„De mici copii știm că este un sfânt care face minuni, de aceea am venit să-l cinstim astăzi să ne rugăm pentru sănătate, pentru Pace, pentru familie, copii și părinți.”;
„Sfântul Nicolae este iubit de poporul nostru pentru faptele credinței, pentru viața sa, pentru apărarea dreptei credințe. Cinstindu-l astăzi pe sfântul Nicolae ne aducem aminte de zelul sau pentru a apăra credința creștină, pentru faptele sale filantropice, pentru toata grija sa manifestată săracilor”, spune episcopul de Soroca, IP Ioan Moșneguțu.
„Eu la rândul meu port numele în cinstea acestui mare părinte al bisericii. Mulțumesc părinților mei că au ascultat și m-au botezat cu acest nume și doresc ca Dumnezeu să-mi dea ani de sănătate ca să pot în continuare aduce slavă lui Dumnezeu”, a menționat Nicolae Craveț, protopop de Soroca.
De Sfântul Nicolae, peste 140 mii de moldoveni își sărbătoresc onomastica. În această zi, în 94 de localități din țară este sărbătorit hramul bisericii.