FOTO // Le-a ascuns printre bagaje și colete. Un șofer a încercat să treacă ilegal camere video și alte accesorii prin vama Leușeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au supus verificărilor un autocar cu remorcă de model „Mercedes-Benz Travego 17 SHD”, ce se deplasa din Franța spre Republica Moldova, condus de un bărbat în vârstă de 45 ani, cu dublă cetățenie MDA/ROU.

În urma controlului fizic detaliat, în remorca tractată, printre bagaje personale și colete neînsoțite au fost depistate camere video rotative exterioare 360 grade și accesorii pentru acestea, precum și console pentru jocuri, toate nedeclarate organului vamal.

Bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Comunicat de presă

 

Total
0
Shares
Total
0
Share