VIDEO // Au amenințat-o cu distribuirea pozelor intime. Doi deținuți riscă ani adăugători de închisoare, pentru șantaj

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Ialoveni, sub conducerea procurorilor Procuraturii Ialoveni, au documentat acțiunile de șantaj a unui grup infracțional format din cinci membri, condus din penitenciarele din țară, obținând în așa mod sute de mii de lei.

Suspecții, cu vârstele cuprinse între 28 și 34 ani, doi dintre care aflați în detenție, ispășindu-și pedeapsa pentru infracțiuni analogice, au ademenit partea vătămată, o femeie de 42 de ani și fără consimțământul ei au obținut ilegal informaţii ocrotite de lege despre viaţa personală.

Ulterior utilizând mijloace tehnice, destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, au efectuat înregistrări video și fotografii în care aceasta apare în ipostaze intime. Apoi, și-au creat un cont fals pe rețelele de socializare și au șantajat femeia cu distribuirea informației la persoanele din anturajul acesteia (soț și rude), denigrându-i imaginea.

Ceilalți membri ai grupului, dintre care o femeie de 34 ani, aveau rolul de curieri la libertate, executând indicațiile din penitenciar.

Și anume, la indicația deținuților se întâlneau cu potențiala victimă, creând situații artificiale a unor probleme care ar putea apărea, în cazul neexecutării cerințelor celor doi deținuți, precum publicarea imaginilor cu caracter intim, incendierea domiciliului, sau denigrarea imaginii copiilor, o impuneau să împrumute bani de la companiile de microfinanțare, precum și procurarea tehnicii de calcul în rate cu ulterioara plasării acestora la casele de amanet, iar banii obținuți să fie transmiși persoanelor de încredere.

Timp de mai bine de trei luni, suspecții ar fi primit de la victimă circa 400 mii de lei.

La data de 28 februarie de către grupul de lucru, format din angajați ai Direcției investigații criminalitate organizată a INI, angajați ai IP Ialoveni, sub conducerea procurorilor Procuraturii Ialoveni și cu suportul angajaților Agenției Naționale a Penitenciarelor și mascaților BPDS „Fulger” a IGP, au descins cu percheziții în Penitenciarele unde își ispășeau pedeapsa cei doi deținuți, precum și la domiciliile suspecților de la libertate.

În rezultatul perchezițiilor au fost depistate și ridicate telefoane mobile, cartele SIM, înscrisuri de ciornă în care sunt indicate sumele de bani și transferurile acestora, carduri bancare pe numele unor terțe persoane, precum și reținerea pentru 72 ore, a doi suspecți. Femeia implicată în acest caz este cercetată în stare de libertate.

Persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă până la 13 ani de închisoare.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share