Telegraph Moldova își propune în 2018 să redescopere patrimoniul național al poporului nostru, iar mănăstirile reprezintă o linie roșie de-a lungul evoluției culturii strămoșesti. Începem azi cu povestea Mănăstirii Hâncu, un loc de pelerinaj aproape de sufletul moldovenilor dar și a oaspețior veniți de peste hotarele țării. La poalele falnicilor Codri, într-un loc liniștit și pitoresc, unde încep izvoarele râulețului Cogâlnic, cu binecuvântarea Domnului, în sec. XVII a fost deschis un nou locaș sfânt – Mănăstirea Hâncu cu hramul Sfânta Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Mănăstirea se află în preajma satului Bursuc din raionul Nisporeni, la o distanță 54 km de Chișinău. În anul 1678 și-a început activitatea un nou locaș sfînt, întemeiat inițial ca schit, pe timpul domnitorului moldovean Duca Vodă, purtînd numele ocrotitoarei Moldovei – „Sfînta Cuvioasa Parascheva”. Fondatorul mănăstirii este considerat a fi boierul moldovean, serdarul Mihalcea Hîncu, care a înființat, la rugămintea fiicei sale, o mănăstire de maici. Bisericile din lemn și chiliile monahale în secolul al XVII-lea sînt deseori devastate de năvălirea tătarilor. Din această cauză mănăstirea „Sfînta Cuvioasa Parascheva” periodic rămîne pustie. În urma acestor groaznice evenimente maicile au fost nevoite să părăsească schitul.
În anul 1784 starețul mănăstirii Egumenul Varlaam construiește cîteva chilii pentru călugări și o biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnul”. În 1808 mănăstirea era deja stăpînitoare deplină a întregii moşteniri primite de la familia Hîncu. În 1836, în timpul egumenului Dosoftei, schitul se transformă în mănăstire. În locul bisericii de lemn, construite în 1678, el zideşte în 1835 una din piatră – cu hramul „Sfînta Cuvioasa Parascheva”, ridicînd corpuri de chilii pentru călugări, aducînd apă în mănăstire şi făcînd o serie de ameliorări.
Mănăstirea are două biserici de piatră: biserica de vară, ridicată de egumenul Dosoftei în 1835, cu clopotniţă şi cu hramul „Sfînta Cuvioasa Parascheva” și biserica de iarnă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, zidită în 1841, lîngă ea aflîndu-se trapeza, hotelul, apartamentul egumenului şi 9 chilii. Pe faţada ei se observă 28 coloane din piatră. În incinta mănăstirii mai sînt construite încăperi-chilii cu 12 secţii, ocupate de călugări. Mai există 6 case separate – chilii pentru călugări. Mănăstirea avea o bibliotecă bogată, un hambar, o cramă, un atelier de tîmplărie, o fierărie, alte anexe gospodăreşti. În 1884 pe lîngă mănăstire a fost creată o şcoală cu orfelinat pentru 10 copii, ateliere pentru ţesutul covoarelor şi broderie artistică.
După aproape 200 de ani de existență pașnică a început prigoana asupra obștii monahale, în 1949 Mănăstirea Hîncu a fost închisă. În perioada anilor ’60 – ’80 ai secolului XX pe teritoriul complexului monastic Hîncu s-a construit Sanatoriul de boli pulmonare “Codrii”. În acest timp, biserica de vară a fost transformată în club de distracții pentru studenți, iar biserica de iarnă – în depozit, au fost dezgropate mormintele călugărilor înmormîntați pe teritoriul mănăstirii, au fost furate lucruri de preț – îndeosebi toate crucile preoților.
În anul 1992, după o perioadă de 43 de ani în care a fost închisă, Mănăstirea Hîncu își reîncepe activitatea ca mănăstire de maici. La 10 septembrie 1992 s-a reînființat obștea monahală a Mănăstirii Hîncu. La mănăstire se păstrează o particică din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. În preajma mănăstirii se găsesc mai multe izvoare bogate în apă, unul dintre ele are o mineralizare sporită și proprietăți curative.
