Vlad Filat a fost reales în fruntea PLDM

Astăzi a avut loc Congresul al X-lea Extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova. La lucrările Congresului, au participat 321 delegați, desemnați de conferințele organizațiilor teritoriale ale PLDM.

Vlad Filat a fost ales în calitate de președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Delegații au operat modificări în Statutul partidului și au aprobat fuziunea Partidului Unității Naționale cu Partidul Liberal Democrat din Moldova.

La final, delegații au adoptat Manifest prin care PLDM și-a stabilit obiectivele imediate:

– continuarea procesului de consolidare a forțelor democratice, pro-europene, pro-românești, ca unică alternativă actualei guvernări. Fuziunea cu Partidul Unității Naționale este doar un prim pas în acest sens;

– realizarea cu toată dăruirea și priceperea a scopului de Reunificare a Republicii Moldova cu România, pentru restabilirea adevărului istoric, dar și drept cea mai rapidă și reală cale de aducere a Republicii Moldova acasă, în marea familie europeană;

– promovarea reformelor autentice pentru rezolvarea multiplelor crize cu care se confruntă Republica Moldova: demografică, politică, economică, socială, în justiție, etc.

Din PLDM a făcut parte și Maia Sandu, actualul președinte al Republicii Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share