VIDEO // Pepinieră de marijuana deconspirată în Cantemir. Au fost găsite droguri în valoare de peste 1 000 000 de lei și au fost arestate două persoane

Ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea a doi bărbați din Cahul pentru cultivarea și vânzarea comercializarea mugurilor de marijuana.

Urmarea a perchezițiilor desfășurate cu sprijinul mascaților de la Brigada de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” la domiciliile acestora și în pepiniera și depozitul de marijuana al acestora în imobilul pe care-l închiriau în satul Trataul din Cantemir, oamenii legii au ridicat aproximativ 5 kg de marijuana, de circa 1 000 000 lei.

De asemenea, au fost ridicate sute de plante de cânepă bine îngrijite cu înălțimea de 50 cm, lămpi cu raze ultraviolete folosite la creșterea marijuanei în condiții de laborator, butelii întregi cu îngrășăminte minerale, aparat de vidare a ambalajelor, cântare electronice, telefoane care ar fi fost folosite pentru comunicare la vânzarea drogurilor, precum și un pistol „Glock” deținut ilegal.

Bărbații reținuți au vârste de 29 și 32 de ani și acționau coordonat, ca grup criminal organizat. Afacerea care au pus-o pe roate avea patru componente esențiale. În prima fază, aceștia cumpărau semințele de marijuana din statele Uniunii Europene.

În a doua fază, în satul în care închiriau imobilul pe post de depozit pentru droguri și pepinieră, aceștia creșteau marijuana în ghiveciuri, până când atingea înălțimea de 5-10 cm. În a treia fază, marijuana din ghiveciuri era plantată pe ascuns în lanurile mari de porumb, așa cum aceștia contau pe faptul că proprietarii nu vor avea posibilitatea să inspecteze întreaga suprafață a terenurilor, ceea ce le permitea să rămână neobservați. În același scop, acolo aceștia-și îngrijeau plantele pe timp de noapte, când în baza unor prescripții le tratau cu îngrășăminte minerale.

În final, învinuiții puneau mugurii de marijuana în vânzare, în întreaga republică, prin contribuția altor membri ai grupului infracțional care urmează să fie trași la răspundere.

Mai exact, aceștia ambalau și plasau drogurile în ascunzișuri, în Chișinău, în cantități de 1-2 kg . Ulterior pachetele erau preluate de un alt membru al grupului infracțional, care le punea în vânzare pe o platformă activă pe internet. Potrivit ciornelor acestora, ridicate de oamenii legii, aceștia au pus în vânzare de la începutul lui 2023 circa 20 kg de marijuana.

Urmare a perchezițiilor din 10 iulie, a urmat reținerea celor doi și aplicarea arestului, la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Investigațiile pe dosar continuă, timp în care cei doi membri ai grupului infracțional beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share