În perioada estivală numărul călătorilor crește considerabil. Poliția de Frontieră vine cu recomandări

Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal sunt antrenate continuu în aplicarea celor mai eficiente măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier, menite să degajeze circulația transfrontalieră.

Pentru perioada estivală este caracteristică creșterea valorilor de trafic, atât pe sensul de ieșire din țară fiind condiționat de preferințele cetățenilor moldoveni de a petrece vacanțele peste hotare, dar și pe cel de intrare – conaționalii revin acasă.

Totodată, pornind de la situația de război din țara vecină, fluxul de călători s-a orientat spre frontiera moldo-română, din acest considerent traficul de pasageri și mijloace de transport s-a dublat.

Conform datelor din sistemele informaționale ale instituțiilor de frontieră, în perioada 1 iunie – 17 iulie 2023 a fost înregistrat un flux de 2,7 milioane traversări persoane, dintre care 1,5 milioane traversări – notificate la trecerea frontierei moldo-române. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul total de traversări este în creștere cu aproape 20%. Cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi: Leușeni-Albița, Sculeni și Aeroportul Internațional Chișinău.

Prin urmare, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal întreprind toate măsurile necesare pentru minimizarea timpilor de așteptare la frontieră și intervin către călători să manifeste înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Printre acțiunile întreprinse în vederea fluidizării traficului se regăsesc:
• Monitorizarea permanentă a situației privind fluxul de pasageri și mijloace de transport, în scopul acumulării datelor cu privire la timpii de așteptare, orele și zilele cele mai aglomerate;
• Suplinirea numărului de polițiști de frontieră și funcționari vamali prin crearea locurilor de muncă suplimentare în punctele de trecere cu flux sporit de călători, dotate cu tehnică de calcul, echipamente speciale de verificare a documentelor etc. (ar permite neîntârziat reamplasarea și/sau implicarea personalului în situație de criză). Sincronizare în acțiuni;
• Folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere (disponibilitatea tuturor pistelor de control);
• Evaluarea periodică a rețelelor schimbului de date între Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal, în vederea prevenirea blocajelor tehnice și a căderilor de rețea;
• Efectuarea procesului de documentare a unui incident de către alt angajat decât cel implicat pe pista de control, pentru a asigura continuitatea controlului fluxului de călători și mijloace de transport;
• Intensificarea relațiilor de conlucrare cu autoritățile de frontieră și vamale ale statelor vecine, pentru a sincroniza acțiunile ce țin de traversarea frontierei de stat.

Stimați călători, în vederea minimizării timpului de traversare a frontierei Republicii Moldova, recomandăm:
• tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniță, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea cozilor;
• verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat;
• consultarea aplicației ”Trafic online” de pe website-urile Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal, pentru a cunoaște în timp real situația din punctele de trecere a frontierei.

Reamintim că sunt funcționale 24/24 Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal la nr. +373 22 78-88-88 și Call centru al Poliției de Frontieră la nr. + 373 22 259 717, unde fiecare are posibilitatea să primească o consultație vizavi de situația la frontieră, regulile de trecere a frontierei, bunurile transportate și alte informații de ordin public.

Total
0
Shares
Total
0
Share