Transparența, din nouă lipsă. Guvernul şi Preşedinţia nu știu dacă Evghenia Guţul va depune jurământul de membră a Executivului

Evghenia Guţul ar urma să devină, conform legii, şi membru al cabinetului de miniștri și să depună jurământul.

Guvernul și Președinția, însă, pasează responsabilitatea pentru furnizarea informațiilor despre ceremonie.

Contactat de redacția Realitatea, purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a comunicat iniţial că jurământul se va depune la Comrat, dar Dorin Recean nu va participa la eveniment.

Întrebat când ar putea avea loc ceremonia de depunere a jurământului în calitate de membră a Guvernului de către Evghenia Guţul, acesta a redirecționat la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„Solicitarea dvs. de informații nu ține de competența instituției prezidențiale. Vă rog să vă adresați Guvernului”, se arată în răspunsul primit de la Președinție.

Maia Sandu, la fel, nu va fi prezentă la investirea Evgheniei Guțul. Conform legii, președintele trebuie să semneze decretul prin care o numește pe noul guvernator membru al Guvernului.

„Dat fiind faptul că noul guvernator ales nu este încă intrat în exercițiul funcției, în acest moment șefa statului nu poate emite un decret privind confirmarea acesteia în funcția de membru din oficiu al Guvernului”, comunica la sfârșitul lunii mai Președinția, fiind întrebată despre eventuala numire.

Conform legii privind statutul Găgăuziei, Guvernatorul este numit în funcția de membru al Guvernului, prin decretul președintelui. Anterior, liderii din autonomie au depus jurăminte în calitate de membri ai Guvernului, alături de miniștri și premier.

Total
0
Shares
Total
0
Share